Ia să vedem, primarul Andrei Carabelea poate face ce le cere pietrenilor să facă?

Într-o postare recentă, primarul Andrei Carabelea propune pietrenilor să lase la o parte mașinile în prima zi de școală și să se deplaseze cu transportul în comun. ”Să renunțăm la stresul drumului și al parcării alegând transportul în comun…. Doar ca să nu umbrim emoția primului clopoțel cu nervi și claxoane.”, zice primarul în frumoasa sa postare.

Ideea primarului este una bună și o susținem, doar că îi lansăm o provocare. În prima zi de școală să facă poze cum duce un copil cu transportul în comun la școală și apoi, la toate festivitățile de deschidere a anului școlar, unde sigur va merge ca în fiecare an, să se deplaseze cu transportul în comun exact cum le cere el pietrenilor în fața cărora va vorbi la aceste festivități.

Chiar ar fi jenant ca primarul să vină la festivitățile de deschidere a anului școlar cu mașină și șofer, în timp ce le cere celorlalți prezenți la aceste festivități să vină cu autobuzele.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate