(IMAGINI) Două persoane și-au pierdut viața în urma unui accident cumplit, pe DN15

O patrulă de poliție ce patrula în această dimineață pe raza localității Podoleni a observat o mașină răsturnată în afara părții carosabile. Alarma a fost dată imediat, la fața locului prezentându-se mai multe echipaje de Pompieri, descarcerare, poliție și ambulanță.

Din păcate, cele două victime din autoturism erau decedate. Potrivit primelor informații transmise de anchetatori, este posibil ca accidentul să se fi produs în cursul nopții, neputând fi observat de martori care să solicite sprijinul salvatorilor în timp util.

Sincere condoleanțe…

La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 07:30, echipajul de poliție, ce desfășura activități de patrulare, a observat un auto răsturnat pe cupolă, pe un teren agricol, pe Drumul Național 15, în afara localității Podoleni.

Din nefericire, echipajul medical care a intervenit la fața locului a declarat decesul a două persoane.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

A transmis Sinsp. Ciofu Ramona

IPJ NEAMȚ

În această dimineață, 07: 31, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Podoleni.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Punctul de lucru Roznov (o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD) și Detașamentul de pompieri Piatra Neamț (o autospecială pentru descarcerare).
Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. În autoturism se aflau două persoane.
Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice pompierii au scos din autoturism doi bărbați ce nu prezentau semne vitale.
De asemenea au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
Organele abilitate vor efectua cercetări pentru identificarea celor două victime.

Lt. Irina Popa, ISU Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Roznov

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate