În această seară încep Zilele Orașului Piatra-Neamț

Astăzi, 23 iunie 2022, debutează Zilele Orașului Piatra Neamț – Piatra Fest 2022.

Municipalitatea marchează sărbătoarea orașului de sub poalele Pietricicăi printr-o serie de ample manifestări culturale, artistice și religioase ce se succed atât în Parcul Central, cât și pe Platoul Curții Domnești și Piata Ștefan cel Mare. Pentru buna desfășurare a tuturor evenimentelor, programate pe parcursul celor 4 zile, Poliția Locală Piatra Neamț a suplimentat efectivele de ordine publică și siguranță rutieră.

Astfel, în toate cele 3 locații amintite, echipajele Biroului Ordine Publică, 6 la număr, vor patrula inclusiv pe timp de noapte, pentru asigurarea unui climat de liniște și ordine publică și pentru a preveni producerea de fapte antisociale.

Având în vedere faptul că circulația este restricționată până la sfârșitul săptămânii, traficul rutier din tot patrulaterul central va fi fluidizat și dirijat de către agenții Biroului Siguranță Rutieră.

Odată cu debutul procesiunii religioase de joi seara, ora 19.30, patrulele Biroului Siguranță Rutieră vor însoți întregul alai de preoți și participanți la procesiune, pe principalele artere de circulație, astfel încât să nu se creeze blocaje rutiere.

Totodată, polițiștii locali ai Compartimentului Activități Comerciale vor fi prezenți de vineri, 24.06.2022 și până duminică, 26.06.2022, în zona cu terase și unități de alimentație publică, pentru a se asigura că agenții comerciali respectă prevederile legale și Hotărârile Consiliului Local Piatra Neamț.

De asemenea, perimetrul de unde va fi lansat focul de artificii va fi delimitat de polițiștii locali, publicului fiindu-i interzis accesul în zona respectivă.

Cetățenii care participă la manifestările și ceremoniile dedicate Zilelor Orașului Piatra Neamț sunt rugați să respecte liniștea și ordinea publică, iar în cazul în care constată producerea de fapte antisociale pot interpela polițiștii locali din teren ori pot apela în timp real Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, tel. 0233231300.

a transmis Poliția Locală Piatra-Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate