În Neamț, un colț de Rai adăpostește 45 de căței și pisici. E nevoie de ajutor pentru asigurarea hranei și deparazitărilor (IMAGINI)

Un colț de Rai din comuna Gârcina, județul Neamț, adăpostește 30 de câini și 15 pisici. Ina este cea care are grijă de toți și le oferă spațiu, afecțiune, libertate atunci când au nevoie. Chiar dacă sunt mulți, sunt foarte bine îngrijiți și trăiesc cu toții în armonie: oameni, animale și natură.

Animăluțele sunt sterilizate și primesc tot ceea ce este necesar, însă de ceva timp scumpirile în ceea ce privește tratamentele și produsele veterinare au început să o pună în dificultate pe Ina, cea care face ceea ce mulți alții doar zic că ar trebui să se facă: îi ia din stradă și le oferă un cămin.

„Am venit din Constanța cu 8 câini și 10 pisici pentru că aflase lumea că ajut animalele și îi lăsau în grădina blocului. Locuiam la parter. Am decis pentru ei să ne mutăm la curte. Eu m-am născut în Piatra-Neamț însă am locuit 20 de ani în Constanța.

În 2013 ne-am mutat la Cuejdiu și de atunci a început nebunia. Oamenii au început să îmi abandoneze pui pe bandă rulantă. Așa am ajuns la 30 de câini și 15 pisici.

De când au început scumpirile îmi este din ce în ce mai greu să le asigur hrana și deparazitările. Am pisici și câini bătrâni care nu mai pot mânca crochete și au nevoie de conserve. Am nevoie de ajutor cu hrana, în principiu.”, ne-a declarat Ina.

Dacă o puteți ajuta cu deparazitarea cățeilor și pisicilor, dar și cu hrana necesară celor 45 de suflete, o puteți contacta pe Ina la numerele de telefon 0333 131 907 (fix) sau 0724862593 (mobil/whatsapp). E o persoană care chiar merită ajutată de comunitate, mai ales că oricine poate vedea în imaginile de mai jos cât de bine sunt îngrijite animăluțele și ce fericite sunt.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate