Incendiu în comuna Tarcău. Proprietara a suferit un atac de panică

Astăzi, 8 decembrie, la ora 13:19, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o anexă gospodărească în localitatea Straja din comuna Tarcău. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Tarcău și Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la acoperișul unei anexe gospodărești (bucătărie de vară) cu posibilitatea propagării la locuință.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. A ars acoperișul anexei gospodărești pe o suprafață de 60 mp și s-au deteriorat bunurile materiale aflate în interiorul acesteia.
Proprietara locuinței, o femeie de 87 de ani, a suferit un atac de panică. Aceasta a fost asistată medical de membrii echipajului SMURD dar a refuzat transportul la spital.
Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

a transmis ISU Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Bicaz

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate