Incident la Liceul Economic din Piatra-Neamț. Punctul de vedere al conducerii

O filmare care a început să circule în spațiul public prezintă un incident în care sunt implicați elevi ai Liceului Tehnologic Economic Administrativ din Piatra-Neamț. Din informațiile pe care am reușit să le obținem, evenimentul ar fi avut loc în dimineața zilei de astăzi, 27 februarie.

Filmarea a ajuns în posesia polițiștilor care s-au sesizat din oficiu privind infracțiunea de lovire sau alte violențe, urmând a se demara cercetări.

De asemenea, conducerea unității de învățământ ne-a transmis un prim punct de vedere cu privire la cele întâmplate:

Am fost anunțată la sfârșitul programului că în pauza mare a avut loc un conflict între două eleve școlarizate la instituția noastră. În urma verificărilor am constatat că incidentul s-a produs în afara spațiului școlii și că eleva agresoare este scutită medical. Am contactat familia care a confirmat starea de sănătate a elevei și că ei o știau la domiciliu.

Ca urmare, noi vom continua cercetarea proprie împreună cu părinții elevei și cu Politia școlară pe care am anunțat-o. Nu vom tolera sub niciun motiv nicio faptă de agresiune și violența între elevi și voi sancționa în conformitate cu legea orice manifestare de acest fel în paralel cu intensificarea acțiunilor de prevenire.

Publicația ziarpiatraneamt.ro nu va publica filmarea, deoarece nu este un subiect de spectacol. E necesar un efort comun al tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu și a specialiștilor să rezolve cumva această problemă pentru a preveni astfel de incidente în rândul elevilor.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate