ITM Neamț, verificări la comercializarea articolelor pirotehnice
În perioada decembrie 2022-ianuarie 2023 s-a desfăşurat Acţiunea de control pentru verificarea modului în care se respectă prevederile legale la comercializarea articolelor pirotehnice.
Obiectivul acţiunilor de control a fost identificarea şi verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice privind respectarea prevederilor legale în vigoare.
Inspectorii de muncă de la ITM Neamț au verificat dacă deţinătorii de articole pirotehnice respectă condiţiile pentru a desfăşura aceste activităţi, mişcarea articolelor pirotehnice, respectiv dacă intrarea şi ieşirea acestora se face în baza documentelor prevăzute de lege, depozitarea acestora este conformă, dacă nu sunt depăşite cantităţile aprobate pentru a fi depozitate, articolele sunt etichetate conform legii şi au aplicate instrucţiuni de utilizare în limba română.
Au fost controlaţi 16 agenţi economici, trei dintre aceştia fiind sancţionaţi cu avertismente contravenţionale.


Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt