ITM Neamț, verificări la locurile de muncă din industria extractivă

În  perioada 27.01.2023- 27.02.2023, s-a  desfăşurat Campania naţională  de control privind respectarea măsurilor necesare pentru asigurarea securității și protecția lucrătorilor care își desfășoară activitatea la locurile de muncă din industria extractivă diviziunile CAEN 05, 07, 08.

Această acţiune a fost motivată și de evenimentele care au avut loc în ultima perioadă precum și de creșterea numărului de accidente de muncă.

Inspectorii de muncă au verificat următoarele:

  • modul de respectare, de către angajatori, a legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în industria extractivă;
  • modul în care angajatorii asigură condiții adecvate de desfășurare a activității în special, în ceea ce privește asigurarea echipamentului colectiv și individual de protecție, transportul la și de la locurile de muncă şi utilizarea de echipamente de muncă corespunzătoare activităților desfășurate;
  • modul în care serviciile interne de prevenire şi protecţie din industria extractivă îşi desfăşoară activitatea, sunt organizate şi îşi îndeplinesc atribuţiile; 
  • modul în care angajatorii aplică practic prevederile H.G. nr. 1049/2006 în industria extractivă, informarea şi consultarea lucrătorilor despre cele mai eficiente mijloace de protecţie privind securitatea şi sănătatea în muncă;
  • modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul.

În cadrul acestei acţiuni, în perioada 27.01-27.02.2023, inspectorii de muncă au verificat un număr de 18 agenţi economici cu obiect de activitate extracţia pietrei, argilei, pietrişului şi nisipului.

Deficienţele constatate la angajatori în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost următoarele:

– nu era asigurată dotarea locurilor de muncă cu truse sanitare;

– nu era organizată activitatea de acordare a primului ajutor;

– nu era asigurată efectuarea controlului medical periodic pentru lucrători;

– nu era realizată o instruire suficientă şi adecvată a lucrătorilor;

– nu s-a asigurat  dotarea benzilor transportoare cu apărători de protecţie si cu dispozitive de oprire din orice punct, în conformitate cu cartea tehnică întocmită de producătorul acestor echipamente de muncă;

– nu era asigurată semnalizarea de securitate şi sănătate în muncă la locurile de muncă situate în zona unde se efectuau lucrări de excavaţii.

Pentru încălcarea legislaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,  inspectorii de muncă au aplicat 24 de sancţiuni contravenţionale din care 3 amenzi în cuantum de 10.500 lei şi 21 de avertismente contravenţionale. Au fost dispuse 24 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate