La asemenea vârstă se consideră că ai mintea „coaptă”, dar când e îmbibată în alcool, iată ce se întâmplă

Seara trecută, în jurul orei 19.40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Roman soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 60 ani din comuna Trifești a condus un autovehicul pe strada Ștefan cel Mare din Roman, nu a păstrat o distanță de siguranță față de un autoturism care circula în fața sa și a intrat in coliziune cu acesta.
Conducătorul auto, din comuna Trifești a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
”, transmit reprezentanții IPJ Neamț.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Vezi mai multe știri pe Stiri Roman

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate