La doar 11 ani, Marian are două operații pe cord deschis. Viața lui depinde de un aparat care costă 1100 de euro (apel umanitar NEAMȚ)

Marian are doar 11 ani, este din Dulcești – Neamț, și e un mic erou. În scurta sa viață a trecut prin două mari cumpene: două operații pe cord deschis din cauza unei malformații.

Marian, după operație

De mai bine de 4 ani, Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț încearcă să îi fie alături atât lui, cât și familiei sale. S-au făcut minuni, s-a reușit prima operație din Germania, însă boala a recidivat într-o formă mai severă.

După mai multe controale făcute la București, la Marie Curie, Marian a ajuns luna trecută din nou în Germania cu sprijinul Asociației Născută Înger. A fost operat a doua oară pe cord deschis de doctorul Eugen Săndică în Germania, un medic român strălucit care a salvat multe vieți de copii cu afecțiuni cardiace. Formularul S2 decontează prin CAS doar costurile operației în afara țării, nu și costurile conexe cu transportul, cazarea, tratamente și alte aparate necesare etc.

Operația a fost un succes, însă Marian va avea nevoie să urmeze un tratament toată viața cu anticoagulante. Pentru a doza tratamentul, acum e nevoie de un aparat care să monitorizeze coagularea sângelui. Din păcate, prețul este cu mult peste posibilitățile familiei care a renunțat la tot pentru a-și face copilul bine.

Factura e în valoare de 1100 de euro și va trebui achitată urgent pentru ca Marian să poată urma tratamentul corect și să poată veni acasă.

După mai bine de nouă ore în operație, Marian, micuțul nostru operat pe cord deschis în Germania, este bine! Mesajul domnului profesor Eugen Săndică din Germania, căruia îi mulțumim infinit: „Complicat, foarte grav, dar acum este bine!”.

Ziua de 31 martie este una cu multă încărcătură emoțională pentru mine, familie și voluntarii îngerilor, dar cu toate acestea a fost și una specială pentru că toate gândurile mi-au fost îndreptate către Marian, așteptând până astă noapte telefonul care să-mi spună că viața încă o dată învinge.

Mulțumesc bunului Dumnezeu, mulțumesc domnului profesor, mulțumesc Ella, știu că ai stat acolo, mulțumesc mamei lui că este puternică, mulțumesc tuturor!

Azi, toate rugăciunile, gândurile pozitive să fie către Marian, să-l vedem bine, sănătos!

Pe Marian l-am preluat acum patru ani, părinții erau epuizați și plini de datorii, vânduseră aproape totul pentru a-și salva copilul născut cu o malformație pe cord. Într-o zi au auzit de noi și au spus să încerce, sperând într-o minune. Împreună cu voluntara Mihaela am început să căutăm minunile pentru Marian. A fost o muncă titanică, dar am reușit.

Acum trei ani a fost operat prima dată într-o clinică din Germania. Am sperat zi de zi la minuni, l-am susținut mereu din ziua când l-am cunoscut cu controale la București, medicul curant fiind din spitalul Marie Curie.

Acum patru luni, la un control de rutină ni s-a spus că trebuie urgent operat, trebuie schimbată valva. Am luat-o de la capăt: clinică din Germania, domnul profesor Eugen Sandica căruia îi mulțumim infinit… Am reușit, emoții mari, transport, avion, chiar și pașaportul trebuia urgent făcut și aici îi mulțumesc domnului prefect Adrian Niță pentru că ne-a înțeles.

În sfârșit, acum este bine, însă are nevoie de un aparat care îi va fi necesar toată viața. Poate reușim și de data aceasta!”, ne-a declarat Carmen Suciu, de la Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț.

Cei care pot oferi ajutor sau doresc să ia legătura direct cu clinica din Germania, o pot contacta pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Pentru donații, cu mențiunea „Cantea Marian – aparat”:

  • RON: RO58BTRLRONCRT0345309301
  • EUR: RO08BTRLEURCRT0345309301
  • Beneficiar: Asociația Născută Înger Piatra-Neamț
  • Codul SWIFT/BIC: BTRLRO22
  • Revolut 0742451007

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate