La Roman vor fi achiziționate, prin PNRR, 6 autobuze electrice și 9 stații de încărcare

Dezvoltarea unui serviciu de transport public ecologic în municipiul Roman a fost o necesitate pe care am identificat-o și am considerat-o a fi prioritară. PNRR a venit în întâmpinarea obiectivului nostru – acela de a moderniza transportul public în comun, prin achiziția de autobuze electrice.”, a transmis Leonard Achiriloaei, Primarul municipiului Roman.

În acest moment, a fost aprobat proiectul de achiziționare a 6 autobuze electrice prin PNRR, cu o lungime de aproximativ 10 metri, a 6 stații de încărcare standard care să deservească autobaza de transport public și a 3 stații de încărcare rapidă, pe traseul autobuzelor electrice.

Urmează ca acest contract de finanțare, care are o valoare de 2,9 milioane de euro fără TVA, să fie semnat. Livrarea autobuzelor și a stațiilor de încărcare va fi de 12-14 luni de la semnare, iar pentru instalarea și alimentarea lor la timp, stațiile de încărcare se vor livra cu 30 de zile înainte de livrarea autobuzelor.

În acest moment, transportul public în municipiul nostru este acoperit de microbuze diesel, care operează prin curse periodice pe 5 linii de transport cu o lungime a traseelor de 65 km și 39 de stații de îmbarcare/debarcare. Cele 6 autobuze electrice care vor fi achiziționate sunt o primă etapă din procesul de îmbunătățire al transportului public, pe care mi-l doresc cât mai modern, confortabil și eficient.

Pentru apelul 2 al PNRR am aplicat pentru achiziția a încă 8 autobuze electrice, cu o valoare aproximativă de 3,8 milioane de euro, care să suplimenteze capacitatea de transport.

Așa cum am promis, continuăm dezvoltarea municipiului Roman, prin atragerea de fonduri europene”, precizează Leonard Achiriloaei, primarul municipiului Roman.

Vezi mai multe știri pe Stiri Roman

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate