Lăbuș, cel mai cunoscut cățel din Neamț, a fost lovit de o mașină și e internat la o clinică veterinară

Lăbuș, cățelul care stă în parcarea CJ Neamț și a Prefecturii de peste 10 ani, adoptat și îngrijit exemplar de funcționarii celor două instituții, a fost lovit de mașina condusă de subprefectul Adrian Ciobanu în parcare vineri, 10 martie, în jurul prânzului.

A fost dus de angajații instituției la veterinar unde se află internat și în prezent în stare incertă. Nu se poate ridica de jos și medicii suspectează o fractură de bazin, urmând a se decide dacă îl vor opera sau nu pentru că se pune și problema vârstei înaintate a cățelului.

Acest cățel este cunoscut în tot județul și nu numai, deoarece a fost imaginea reprezentativă a instituțiilor prietenoase cu animalele din momentul în care Consiliul Județean Neamț a devenit o astfel de instituție.

Adrian Ciobanu regretă accidentul și ne-a declarat: „Din păcate, când am ieșit din parcare (cu fața, dintre două mașini garate), l-am accidentat pe Lăbuș. Fie era sub autoturismul meu, fie sub cel de lângă și a plecat în același timp. Ca iubitor de animale, îmi pare nespus de rău pentru acest eveniment și sper ca, în ciuda vârstei înaintate și a bolilor de oase, Lăbuș să se facă bine. Cățelul fost transportat de colegi la un medic veterinar, urmând a suporta eu tratamentele necesare, am ținut legătura cu aceștia și sper ca Lăbuș să se facă bine.”

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate