Liberalii din Bacău s-au opus ridicării tuturor mașinilor parcate neregulamentar. Să vedem ce vor face liberalii din Piatra-Neamț

În județul vecin, mai exact în orașul Bacău, la sfârșitul lunii august Consiliul Local NU a votat un proiect de hotărâre ce prevedea concesionarea serviciului de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe raza municipiului Bacău.

Viceprimarul PNL Liviu Miroșeanu a susținut că este un proiect prematur, iar înainte de înființarea unui astfel de serviciu este nevoie de crearea unui număr suficient de parcări în oraș. Astfel, proiectul va reveni spre vot în anii următori, după ce Primăria Bacău speră că va înmulți locurile de parcare din municipiu, conform ziaruldebacau.ro. Dacă proiectul ar fi trecut, pentru un autoturism parcat neregulamentar, ridicat și depozitat mai puțin de 24 de ore, un șofer ar fi fost nevoit să achite aproximativ 500 de lei pentru a-și recupera mașina. 

Se pare că ideea acestui proiect al ridicării mașinilor parcate neregulamentar din Bacău, deși nu sunt parcări suficiente, ar fi fost a primarului USR Lucian Daniel Stanciu, dar, cum noi, la Piatra-Neamț, avem un primar liberal îi sugerăm să urmeze exemplul viceprimarului liberal de la Bacău care susține exact ceea ce spunem și noi de foarte mult timp: pietrenii care parchează neregulamentar fără să încurce pe nimeni o fac pentru că primăria nu le oferă posibilitatea să parcheze regulamentar. Fără să oferi locuri de parcare suficiente, nu poți veni cu asemenea măsură punitivă cum este cea a ridicării mașinii.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate