Libertate pierdută pentru un telefon, în Neamț

La data de 4 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, în vârstă de 16 de ani, a fost victima infracțiunii de tâlhărie.

În baza activităților investigative desfășurate de polițiștii de investigații criminale, la data de 5 aprilie 2022, s-a reușit identificarea și depistarea persoanei bănuite de comiterea faptei.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în timp ce minorul de 16 ani, din Roman, se deplasa pe o stradă din aceeași localitate, ar fi fost abordat de doi minori, care l-ar fi împins și i-ar fi solicitat telefonul mobil, însă acesta s-ar fi opus, moment în care unul dintre minori, în vârsta de 15 ani, din Roman, i-ar fi luat telefonul mobil din buzunar, ulterior părăsind locul faptei.

De asemenea, bunul sustras a fost recuperat de polițiști, fiind restituit persoanei vătămate.

În baza probatoriului administrat, minorul în vârstă de 15 ani, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

a transmis IPJ Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate