Mafia fără mafioți de la Poliție – un demers absurd

De ceva timp, niște polițiști din Neamț țipă și fac bannere cu ”Mafia din Poliția Română”. Dincolo de absurdul situației în care un polițist susține că are cunoștință despre fapte de corupție și, în loc să facă un dosar penal, face un afiș, ne tot chinuim de ceva timp să aflăm care sunt mafioții, că nu se dă nici un nume.

Demersul celor care se dau sindicaliști, dar care pare că mai rău fac imaginii și încrederii în cei pe care-i reprezintă, a fost preluat și de alții care cred, la rândul lor, că este o mafie undeva, dar nu sunt capabili să zică cine sunt mafioții.

Vinovați de toată această situație care tinde să ajungă un fenomen sunt chiar cei din Poliția Neamț care tolerează manipularea și instigarea populației contra unei poliții care ar fi patronate de o mafie. În primul rând, polițiștii de la Neamț ar trebui să îi ia în serios pe toți cei care reclamă că e mafie la Poliție și să-i cheme la declarații, că poate oamenii chiar știu ceva despre corupții din poliție. În al doilea rând poate reușesc cei cu protestul să treacă de la un demers public penibil la unul concret în care să ne spună și cine sunt mafioții și mai ales ce fapte cred ei că au comis.

Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns, dar polițiștii care spun că e mafie în poliție iau salariile lunar de la ”mafioți”, iar cei din afara sistemului care amplifică mesajul cu ”mafia din Poliție”, dacă au o problemă, se duc la ”mafioți” să le-o rezolve.

Iosub Robert

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate