Mai mulți medici din spitalul de la Piatra-Neamț acuză echipa managerială de hotărâri abuzive. Ce spune directorul

O serie de informații care ne-au parvenit pe surse oferă indicii că la nivelul spitalului județean de urgență din Piatra-Neamț mai mulți medici au ajuns în situația de a lua niște decizii drastice, printre care se numără și renunțarea la gărzi.

Motivele expuse de medicii nemulțumiți de modul în care echipa managerială înțelege să își desfășoare activitatea par a fi întemeiate și sunt susținute de o serie de plângeri transmise către DSP, Consiliul Județean și Ministerul Sănătății, în condițiile în care dialogul cu cei din conducerea spitalului nu a dus la niciun rezultat.

Din motive pe care nici noi nu am reușit să le înțelegem, se pare că la nivel de conducere s-a decis de aproape un an ca medicii specializați în Boli Infecțioase să nu mai efectueze gărzi, fiind… scutiți, iar activitatea acestora să fie preluată pe linia de gardă a altor medici. Acest lucru întinde la maximum cadrele medicale, deoarece nu își mai pot dedica tot timpul și toate cunoștințele pentru tratarea pacienților care au nevoie de ei la UPU sau în saloane.  Medicii de alte specialități trebuie să aibă grijă pe linia de gardă și de pacienții cu boli infecțioase, lucru bizar în condițiile în care totuși pandemia pare că s-a cam încheiat și fiecare ar trebui să se ocupe de pacienții lui. În mod la fel de bizar, medicii pneumologi au fost mutați exclusiv în Policlinică, în dispensarul TBC, unde adresabilitatea este foarte mică, și nu oferă consultații pneumologice pacienților internați în spital.

Așadar, în plină perioadă de acreditare, cea mai mare unitate sanitară din județul Neamț nu are linie de gardă pe Boli Infecțioase și nici medici pneumologi cu activitate în spital. Se pare că sunt cazuri de pacienți cu boli grave de plămâni care vin la spitalul din Piatra-Neamț și pentru că nu există un pneumolog care să îi consulte, sunt transportați cu ambulanța până la Bisericani, consultați, și apoi readuși la Piatra-Neamț.

Acreditarea spitalului e pusă în pericol, spun medicii, și de faptul că, tot în mod discreționar, cineva de sus a decis ca medicii interniști să interneze, când sunt de gardă, toți pacienții cu hemoragii digestive superioare, chiar dacă nu au toți competențe de endoscopie digestivă superioară, așa cum e cazul chirurgilor.

Pentru aceste motive și multe altele, mai mulți medici se pare că au renunțat complet la gărzi, iar alții și-au redus semnificativ numărul gărzilor. 

Pentru o corectă informare, am cerut un punct de vedere și managerului spitalului, Alexandru Filimon.

R: Un grup de medici din Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț solicita demisia dumneavoastră pe motiv că ați luat decizii greșite în privința modului de organizare a gărzilor, decizii ce ar favoriza anumiți medici în detrimentul altora. Același grup de medici mai atrage atenția asupra unei alte decizii pe care ei o consideră greșită și prin care medicii pneumologi au fost mutați exclusiv în Policlinică, în dispensarul TBC, unde adresabilitatea este foarte mică, și nu oferă consultații pneumologice pacienților internați în spital. Cum comentați aceste acuzații și ce lămuriri credeți că trebuie aduse legat de situațiile reclamate?

Alexandru Filimon: Vă răspund pe scurt, punctual. Medicii șefi de secție au ca atribuție prin contractul de administrare organizarea gărzilor. Aceste grafice sunt avizate de Directorul Medical și, la sfârșit, de Manager. Managerul spitalului avizează orice transfer conform legislației în vigoare, dar acestea se fac cu aprobarea șefilor locurilor de muncă respective.

Cu privire la situația gărzilor, aceasta se va reglementa printr-o decizie care va produce efecte pâna la sfârșitul anului 2023.

Cu privire la intersecțiile medicilor din cadrul dispensarului TBC, acestea s-au făcut și se vor face în continuare tot pe baza deciziei de manager, tocmai pentru a veni în sprijinul pacientilor.

În final, doresc să menționez că prefer să păstrez private discuțiile între cadrele medicale din spital, iar deciziile luate, în urma acestor discuții, sunt luate în mod legal, în beneficiul pacientului.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate