NEAMȚ: a condus pe raza județului cu plăcuțe „interschimbabile”, fără permis iar după ce a alimentat a „șters-o” fără să achite

La data de 10 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii de Investigații criminale Roznov au identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Dumbrava Roșie, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, la data de 24 martie a.c., tânărul ar fi condus un autoturism pe mai multe drumuri publice de pe raza județului Neamț, având aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare eliberate de autoritățile din Anglia, dar și plăcuțe cu un număr de înmatriculare ce figurează ca fiind atribuite unui alt autovehicul, fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

De asemenea la aceeași dată,, în jurul orelor 05:30, tânărul  s-ar fi deplasat cu același autoturism la o stație de alimentare cu carburanți, iar după ce ar fi alimentat, a plecat fără să achite contravaloarea acestuia.

În urma materialului probator administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la data de 11 aprilie a.c. să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate