Nemțean arestat preventiv pentru 30 de zile, bănuit de multiple infracțiuni

La data de 10 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați, de către o femeie de 66  de ani, din Roman, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, în noaptea de 10 iulie a.c., în jurul orei 02:00, persoane necunoscute ar fi pătruns, în curtea exterioară a unui restaurant din municipiul Roman, unde ar fi încercat să deschidă un autoturism, ce se afla parcat în respectiva locație.

În timpul efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Roman, cu privire la faptul că la data de 10 iulie a.c., în jurul orei 06:00, persoane necunoscute ar fi încercat să sustragă bani din interiorul unui aparat de cafea, amplasat în fața unui magazin, din municipiul Roman.

Persoana în cauză, un tânăr de 29 de ani, din Roman, a fost identificat de polițiști.

În urma probatoriului administrat, la data de 12 iunie a.c., bărbatul în cauză, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de furt calificat, în formă continuată.

La aceeași dată, tânărul de 29 de ani a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate