Nicio zi fără alcoolizați pe străzi. Ultimul a fost pescuit chiar astăzi, în Piatra Neamț
La data de 26 mai a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvineşti au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, din Zănești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Luminii, în aceeași localitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
Astăzi, 27 mai, în jurul orei 06.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din Gârcina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dimitrie Leonida, în Piatra Neamț.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Sursa: IPJ Neamț
Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt