Noile semafoare din oraș afectează și traficul pietonal (VIDEO)

După cum bine știu toți pietrenii, se lucrează în mai multe zone din oraș pentru implementarea unui sistem de management al traficului. În acest sens, s-a anunțat că se va renunța la majoritatea sensurilor giratorii și se vor monta semafoare. Deja noii stâlpi pentru semafoare pot fi văzuți pe Calea Romanului, pe variantă, dar și în Precista. Unii dintre aceștia, însă, au fost montați într-un mod care creează disconfort. Un astfel de stâlp a fost montat în mijlocul unui trotuar, deja îngust, în zona bisericii noi din Precista.

În imaginile de mai jos puteți observa faptul că unui părinte cu un copil în cărucior sau unei persoane cu dizabilități îi este imposibil să ocolească stâlpul și, ca să ajungă unde are nevoie, trebuie să ocolească întreaga intersecție unde trecerile pentru pietoni sunt destul de îndepărtate. Este deja dificil pentru o singură persoană să treacă pe lângă stâlp. Sperăm ca situația să se remedieze în cel mai scurt timp.

Putem înțelege faptul că orice schimbare vine cu un disconfort, însă nu am reușit să identificăm nicăieri în spațiul public, pe înțelesul tuturor, planul exact de montare a noilor stâlpi pentru semafoare prin oraș pentru a putea anticipa zonele care vor fi afectate în perioada lucrărilor, dar și pentru a vedea dacă situația din teren corespunde cu proiectul tehnic. În acest sens, vom solicita Primăriei Piatra-Neamț să ne furnizeze planurile tehnice existente care vizează modul în care se implementează aceste modificări prin oraș. Pietrenii au dreptul să știe ce urmează și să aibă acces la aceste documente.

Poate că ar fi utilă și o conferință de presă în care responsabilii de proiect să prezinte public ce au de gând să facă prin oraș și să ofere pietrenilor mai multe detalii decât acest exemplu de frază vagă: „Bd. Decebal – săpătură și montaj canalizare, montarea stâlpilor pentru semaforizare și echipamente pe tronsonul cuprins între Camera de Comerț și intersecția străzilor Eroilor și Decebal”. Dacă ar exista un dialog transparent, cu siguranță ar exista înțelegere și din partea cetățenilor nemulțumiți și nedumeriți de ce se întâmplă în Piatra-Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate