O femeie originară din Neamț a murit în autocarul cu care venea din Germania, sub privirile neputincioase ale celorlalți pasageri

Tragedia s-a produs pe data de 9 ianuarie într-un autocar staționat în fața Hotelului Bucovina din Suceava.

Potrivit publicației glasulsucevei.ro, din verificările polițiștilor a reieșit că femeia se întorcea din Germania cu un autocar de la Euro Fratello. În dimineața zilei de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 08.30, vehiculul a oprit în fața Hotelului Bucovina, moment în care Ștefaniei T. a început să i se facă rău.

Un bărbat a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj medical, care, în ciuda maneverelor de resuscitare, a fost nevoit să constate decesul femeii.

Cadavrul acesteia a fost dus la morga Spitalului Județean Suceava pentru efectuarea necropsiei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Pe surse, femeia ar fi originară din Poiana Teiului, informație care se pare că este confirmată și de publicația informatiata.ro.

Condoleanțe familiei!

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate