O practică strict interzisă! Patru incendii de vegetație uscată în Neamț, într-o singură zi

Arderea vegetației uscate și resturilor vegetale este interzisă!

În data de 23.02.2023, forțe și mijloace de intervenție din cadrul ISU Neamț și SVSU au intervenit pentru localizarea și lichidarea unor incendii de vegetaţie uscată astfel:

  • în localitatea Bașta din comuna Secuieni unde au ars aproximativ 400 mp de vegetație uscată;
  • în localitatea Vulpășești din comuna Sagna unde au ars aproximativ 100 mp de vegetație uscată;
  • în comuna Poienari unde au ars aproximativ 25.000 mp de vegetație uscată;
  • în localitățile Ștefan cel Mare și Cârligi din comuna Ștefan cel Mare unde au ars aproximativ 2000 mp de vegetație uscată.

Cauza probabilă de producere a acestor incendii a fost focul deschis în spații deschise.

Reamintim faptul că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri etc., punând în pericol viața oamenilor și provocând pagube materiale. De asemenea, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor.

a transmis ISU Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate