O suspiciune de răpire în trafic a alertat polițiștii din Iași și din Neamț

În cursul acestei seri, o postare făcută pe un grup de socializare din zona Iași indica faptul că existau suspiciuni de răpire a unei persoane în municipiul Iași de către suspecți care erau într-un autoturism înmatriculat în Neamț.

IPJ Neamț a confirmat pentru publicația noastră că există cercetări în curs, pe baza acestor informații.

Întrucât sesizarea a fost înregistrată la IPJ Iași, s-au solicitat detalii despre cursul investigației.

Astăzi, 28 aprilie a.c., în urma apariției acestei postări pe o rețea de socializare, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Urbană Iași s-au autosesizat și au demarate verificările în vederea luării măsurilor care se impun.

Astfel, în scurt timp au fost identificate toate persoanele aflate în autoturism, acestea fiind depistate pe raza județului Neamț și conduse la sediul poliției pentru clarificarea situației de fapt.

Tânăra le-a declarat polițiștilor că nu a fost lipsită de libertate. Verificările continuă. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii Poliției Municipiului Iași au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Neamț.”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate