O zi din viața de primar cu Ana Ancuța: „Muncesc cot la cot cu echipa mea”

O femeie puternică, un om ambițios care mereu s-a luptat pentru comunitate și pentru binele cetățenilor. Nu este persoana care stă deoparte, ci muncește cot la cot cu echipa sa, își dedică aproape tot timpul oamenilor pe care îi păstorește, deși este mamă și soție.

Primarul comunei Poiana Teiului, Ana Ancuța, a fost de acord să împartă cu noi, o zi din viața sa de primar:

Când ești primar, nu măsori timpul, nu te uiți pe ceas, când vii sau când pleci de la birou. Mereu ești conectat la problemele din comunitate în primărie sau pe teren, acolo unde sunt lucrări de investiții. Fiecare zi începe la ora 6, apoi la ora 7 sau 8 merg la birou și încep să-mi organizez programul pentru ziua respectivă. După ora 8 zilnic încep prin a primi în audiență orice cetățean al comunei care se confruntă cu probleme de natură administrativă și, împreună cu aparatul de specialitate încercam să le rezolvăm cu promptitudine și profesionalism, iar într-o scurtă discuție cu personalul prioritizăm activitățile din ziua respectivă. Când nu sunt la birou cu siguranță pot fi găsită pe teren la obiectivele aflate în lucru. Aici mă interesez de stadiul realizării lucrărilor în curs, vizualizez în teren lucrările care sunt necesar a se realiza, precum și problemele din teren cu care se confruntă locuitorii comunei. Atunci când este necesar, mă deplasez la instituțiile abilitate pentru depunerea documentelor necesare în vederea obținerii avizelor, acordurilor pentru proiecte, sau mă deplasez la diferite ședințe organizate de Consiliul Județean sau Prefectură. De foarte multe ori am întâlniri cu reprezentanți ai diferitelor firme care pot fi potențiali investitori în comună. Pentru realizarea cât mai multor investiții o bună parte din timp mi-l dedic studiului dosarelor de proiecte, a oportunităților de finanțare sau a ghidurilor diferitelor programe din fonduri europene ori guvernamentale. Împreună cu membrii consiliului local discutăm și analizăm periodic necesitățile fiecărui sat, fiecărei școli și grădinițe, fiecărei parohii din comună și căutăm soluții de rezolvare. Muncesc cot la cot cu echipa mea, pe fiecare compartiment în parte, ne implicăm în problemele fiecăruia și căutam soluții: asistență socială, registrul agricol,implementare proiecte, financiar, fond funciar, urbanism, stare civila, mediu, achiziții publice. Puținul timp liber care îmi rămâne îmi place să-l petrec în sânul comunității la slujbele religioase din cele 7 parohii ale comunei, în vizitele pe care le fac bătrânilor sau frumoaselor gospodării din Poiana Teiului. Sunt Primar însă mai presus de toate, sunt mamă și soție . E înălțător să fii părinte chiar dacă, timpul petrecut cu copilul este puțin . Familia mea este conștientă că lucrurile frumoase se realizează cu perseverență și răbdare.

Felicitări acestei persoane deosebite, unui primar dedicat atribuțiilor pe care le implică statutul pe care-l deține și unui om frumos la chip și suflet!

Sursa: ZiarBicaz.RO

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate