Omagiu adus femeii într-un spectacol inedit organizat de primărița Ana Ancuța

Pe 7 martie, atmosfera din Caminul Cultural Galu din Poiana Teiului a fost îmbogățită de o sărbătoare cu totul aparte, dedicată femeii în multiplele ei roluri de mamă, soră, bunica.

Odată cu trecerea orelor și apropierea momentului așteptat, sala a devenit neîncăpătoare pentru cei care se pregăteau să-și vadă micuții pe scenă, recitând poezii, jucând piese de teatru și celebrând frumusețea acestui anotimp al renașterii. În același timp, au fost prezentate și câteva creații vestimentare, subliniind eleganța și rafinamentul.

Primarul comunei, Ana Ancuța, a fost mereu alături de cei mici, încurajându-i și sprijinindu-i în momentele lor emoționante, dar și alături de mamele lor, care abia își puteau stăpâni lacrimile de mândrie și bucurie.

Printre cei care au urcat pe scenă, Denisa Sînziana Bîrsanu a fermecat publicul cu vocea sa inconfundabilă, fiind apreciată și încurajată de către primarita Ana Ancuța.

Toate femeile prezente au fost onorate pentru ceea ce reprezintă în comunitate, primind felicitări pline de căldură și recunoaștere, iar primarita a fost prezentă în mod special pentru a le transmite și ea aprecierea sa sinceră.

La mulți ani !

Respect, admirație, prețuire pentru tine Femeie !

Cu aleasă considerație,

Primar,

Ancuța Ana

Vezi mai multe știri pe Ziar Bicaz

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate