Orașul Roznov, o nouă înfățișare, datorită unui cetățean implicat (FOTO/VIDEO)

Încă din cele mai vechi timpuri se spune că „omul sfințește locul”, iar acest lucru este demonstrat zi de zi de oameni cărora le pasă de tot ce este în jurul lor, de oameni implicați, de oameni care nu așteaptă schimbarea fără a pune osul la treabă.

Astăzi vom da drept exemplu un cetățean din Roznov care mereu a fost foarte implicat în tot felul de acțiuni care să aducă bunăstare și un strop de normal în localitatea sa. După 27 de ani petrecuți în Italia, s-a întors în locul pe care, cu multă mândrie, îl numește „acasă”. Deloc surprins de schimbările acestui loc, ci doar dezamăgit de anumite lucruri, domnul Costel Luncașu a început să se implice în tot ce a însemnat curățenie, natură, dreptate, asumându-și în același timp și faptul că anumiți oameni îi vor „sări în cap”, la propriu și la figurat. Și a reușit, pentru că, după cum poate ați și văzut în nenumăratele noastre materiale, după sesizările făcute de dumnealui în presă sau la Garda de Mediu, autoritățile s-au mișcat și au rezolvat situații crâncene, precum gropile de gunoi „amenajate” pe malul Bistriței, mormanele de gunoi îngropate de alți cetățeni, și așa mai departe. Ba chiar a demarat nenumărate campanii voluntare de strângere a deșeurilor aruncate la întâmplare prin Roznov, iar acest lucru denotă un spirit civic extrem de dezvoltat, pentru că majoritatea oamenilor trec indiferenți pe lângă toate aceste lucruri și așteaptă schimbarea fără pic de implicare, e chiar simplu să judeci fără să faci nimic, dar schimbarea vinde de la fiecare dintre noi, tot ce trebuie este doar puțină implicare!

Iată că într-un final s-a găsit o portiță de colaborare chiar și între domnul Luncașu și Primăria Roznov, pentru că „nu-i diavolul chiar așa de negru” și până la urmă se pot lăsa armele jos pentru bunăstarea oamenilor.

Cu toată experiența dobândită în anii de muncă în străinătate, cu multă voință, cu două mâini dibace și cu un strop de pasiune, domnul Costel a reușit să pună bazele unei mici afaceri aici, „acasă”, și chiar a găsi o cale de a colabora cu Primăria Roznov pentru a-și demonstra priceperea. Noi spunem că într-adevăr a reușit. A schimbat „fața” orașului într-un timp foarte scurt iar acum și-a propus să încerce să colaboreze și cu alte primării din județ pentru a reda frumusețea fiecărui loc.

„Sunt un pic dezamăgit, deoarece autoritățile, pentru a economisi bani, folosesc oameni fără pic de imaginație și fără practică în această frumoasă meserie de lucrător spatii verzi. Spațiile verzi, într-un oraș sunt foarte importante, exact ca și coafura la femei, dacă sunt îngrijite cu gust, de profesioniști, dau un plus de curățenie si frumusețe orașului.”, ne-a declarat domnul Costel Luncașu în urma discuției despre înfrumusețarea Roznovului.

Satisfacția unui lucru bine făcut a venit odată cu aprecierile tuturor cetățenilor din oraș, inclusiv ale domnului care a plantat aceste frumuseți în urmă cu 20 de ani.

Încheiem prin a spune că avem în jurul nostru locuri mirifice, păcat că nu ne pasă mai mult…

Vezi mai multe știri pe Ziar Roznov

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate