Parcări puține, cerere mare la Piatra-Neamț. Unii oferă sume halucinante la licitația pentru un loc (VIDEO)

Managerul Parking SA, Ionuț Moroșanu, a oferit în cadrul unei emisiuni cele mai recente informații legate de parcările din municipiul Piatra-Neamț.

Comparativ cu numărul de mașini din oraș, parcările de reședință nu asigură la această oră decât aproximativ 50% din necesar. Acest lucru conduce de multe ori la licitații pe locuri de parcare și la scandalul aferent între vecini. Potrivit lui Ionuț Moroșanu, prețul unei licitații nu depășește 2000 de lei, dar sunt și excepții. Cea mai mare sumă oferită pe un loc de parcare a fost din partea unei persoane juridice și se ridică la 14.530 de lei.

În momentul începerii lucrărilor la culoarele de mobilitate urbană, aproximativ 1000 de parcări au fost desființate. O parte dintre ele au fost refăcute pe Dimitrie Leonida și Mihai Viteazul. Cea mai acută problemă este în cartierul Precista, zona bulevardului Decebal, unde oamenii efectiv nu au unde parca. S-au identificat niște spații pentru parcări noi pe strada Bistriței și pe strada Eroilor.

De curând s-a început instalarea parcometrelor în oraș, administrate tot de Parking. Prețul unui parcometru se ridică la circa 8800 de euro (cea mai mică ofertă identificată pe piață), iar de achiziție s-a ocupat Parking. Plata către furnizor se efectuează în rate. Ionuț Moroșanu estimează că în 3-4 ani investiția va fi amortizată. Aceste parcometre, împreună cu sistemele de acces cu bariere, vor fi amplasate în Piața Centrală Sfântul Gheorghe, Bulevardul Decebal (zona Onym și în spatele magazinului Winmarkt Petrodava) și zona Stadionului Municipal „Ceahlăul”. Parcometrele, dotate cu panouri fotovoltaice, vor funcționa exclusiv cu energie solară, permițând plăți cu cardul, telefonul sau numerar.

După ce vor fi funcționale toate parcometrele și sistemele de barieră, aproximativ 1 milion de euro se estimează că va fi redevența Parking către primărie, pe an. Cu puțin efort, acești bani ar putea fi investiți într-o parcare etajată, însă sunt puține spații în oraș pe care s-ar putea construi așa ceva.

Reamintim că parcările de reședință pot fi închiriate atât online prin https://parcari.primariapn.ro/map, cât și direct la sediul SC Parking SA, strada Cuiejdi, FN, clădirea Mall Forum Center, etaj 1.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate