Parcometrele noi încă n-au ajuns. Primăria ar avea încasatori în teren pentru cei care nu pot plăti cu telefonul

Viceprimarul  municipiului Piatra-Neamț, Alin Lehăduș are multiple atribuții delegate. Pe lângă activitatea care ține de fondul locativ al primăriei, Alin Lehăduș coordonează și activitatea de parcări din municipiu.

Viceprimarul Alin Lehăduș ne-a explicat faptul că viziunea primăriei a fost aceea de a unifica serviciul de parcare cu plată orară și serviciul de parcări de reședință, iar inițial s-a mers pe ideea ca Parking să le administreze până când s-a concluzionat că nu se mai poate acest lucru, pe ultima sută de metri. După o încercare eșuată de a prelua ambele servicii la primărie, municipalitatea se ocupă momentan doar de parcările cu plată orară, iar Parking a revenit la administrarea celor de reședință.

Parcarea cu plată orară este relativ în aer, deoarece nu mai avem parcometre funcționale, iar cetățenii trebuie să folosească alte metode de plată, de exemplu prin SMS. Este evident faptul că zilnic primăria pierde bani, deoarece nu toată lumea plătește în acest mod.

Viceprimarul Alin Lehăduș ne-a dat o informație în premieră: ar exista încasatori pe teren în zona anumitor parcări din oraș. Noi nu am întâlnit acești încasatori pe teren, dar nu contestăm că ei chiar își fac treaba.

„Suntem într-un proces de achiziție parcometre în care, respectând procedurile clare și birocratice, tot timpul apar contestații, termene, suprapuneri. În loc să avem parcometre funcționale avem, momentan, încasatori pe teren care își stabilesc, probabil, printr-un grafic de acțiune anumite obiective unde merg și încasează.”, a precizat viceprimarul Alin Lehăduș.

Deși Alin Lehăduș este responsabilul primăriei pe partea de parcări, în realitate proiectul de preluare a parcărilor în administrația municipalității a fost asumat de primar în urma unor consultări din care a reieșit că nu mai poate fi continuat contractul cu Parking. Din acest motiv, pe partea de comunicare publică viceprimarul a preferat să nu se angajeze în acest demers, mai ales că acesta ne-a declarat că „nu a fost consultat.”

„Vă spun că nu m-au consultat, dar la fel de bine am considerat că o decizie luată trebuie dusă la îndeplinire pentru că asta înseamnă să fii o echipă. (…) Consider că e important să ne asumăm și dacă s-a făcut un pas greșit să reparăm.”, a conchis viceprimarul Alin Lehăduș.

Vă rugăm să ne scrieți în comentarii dacă ați avut ocazia să plătiți parcarea cu plată orară cu numerar la un încasator și în ce parcare s-a întâmplat acest lucru.

Discuția despre parcări începe de la minutul 14:41:

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate