Pe 2 ianuarie, Târgu Neamț găzduiește Festivalul obiceiurilor și tradițiilor de Anul Nou

În fiecare an, pe 2 ianuarie, în centrul orașului Târgu-Neamț mii de oameni asistă la un festival de datini și obiceiuri cu tradiție în zona Moldovei.

Cântece de colind, uratul cu plugușorul, jocurile cu măști, capra, ursul sau arnăuții sunt obiceiuri de un farmec și originalitate deosebite, care au devenit și o atracție turistică pentru mulți.

Formații din zona noastră și din zonele limitrofe județului vor participa și în cea de-a XI-a ediție din 2 ianuarie 2024, începând cu ora 10.30.

Evenimentul este organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamţ, Primăria şi Consiliul Local Târgu Neamţ.

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate