Pensionară rănită după ce un bărbat i-a smuls geanta în plină zi, în Piatra-Neamț

La data de 7 aprilie, în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că, o femeie de 77 de ani, din Piatra-Neamț, a fost victima infracțiunii de tâlhărie.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în timp ce femeie de 77 de ani se afla pe strada Cuza Vodă, din Piatra-Neamț, o persoană necunoscută i-ar fi smuls geanta, în care avea mai multe bunuri personale, urmare a acestui fapt persoana vătămată căzând și lovindu-se de trotuar.

Aceasta a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Piatra-Neamț, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată, iar în jurul orei 18:00, urmare a valorificării informațiilor cu privire la identitatea bărbatului, o patrulă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț a depistat persoana în cauză, pe o stradă din municipiul Piatra-Neamț.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, din Piatra-Neamț a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.

a transmis ISU Neamț

La data de 8 aprilie, persoana în cauză a fost prezentată instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate