Percheziție domiciliară: după ce a condus o mașină cu numere false, s-a evaporat și din benzinărie fără să achite. Mic dar pus pe fapte mari (FOTO)
La data de 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au pus în executare, în județul Bacău, un mandat de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie a.c., un tânăr, în vârstă de 19 ani, din județul Bacău, folosind un autoturism pe care erau montate plăcuțe cu numere de înmatriculare false, s-ar fi deplasat la o stație de alimentare cu carburant, din localitatea Secuienii Noi, unde ar fi alimentat cu motorină rezervorul autoturismului și alte recipiente, plecând fără să achite contravaloarea acestuia.
Totodată, în noaptea de 14 spre 15 aprilie a.c., tânărul folosind același mod de operare, s-ar fi deplasat din nou, la aceeași stație de alimentare cu carburant, unde ar fi alimentat cu motorină rezervorul autoturismului, plecând fără a achita contravaloarea acestuia.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanei vizate de anchetă, articole de îmbrăcăminte și plăcuțele cu numere de înmatriculare folosite în comiterea faptei.
Prejudiciul cauzat din activitatea infracțională, în sumă de aproximativ 1.000 de lei, a fost achitat de persoana în cauză.
În baza probatoriului administrat, față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui autovehicul neînmatriculat urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt