Percheziții în Neamț: Confiscări de petarde vândute ilegal copiilor

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Roman, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, au pus în aplicare, la data de 17 decembrie, un mandat de percheziție domiciliară, în Roman, la domiciliul a două persoane, bănuite de comercializarea, către publicul larg, a articolelor pirotehnice fără drept.

Din cercetări a reieșit faptul că persoanele în cauză, cu vârste de 58 și 64 de ani, din Roman, nu ar fi fost autorizate să desfășoare activități de comercializare a articolelor pirotehnice.

Astfel, au fost ridicate, în vederea confiscării, 13.800 de articole pirotehnice.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și comercializarea articolelor pirotehnice persoanelor care nu au împlinit 18 ani, cercetările fiind continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

În activități au fost angrenați luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate