Peste 10.000 lei un loc de parcare. A început nebunia cu licitarea locurilor de parcare la Piatra-Neamț

Peste 300 de locuri de parcare din Piatra-Neamț au ajuns deja să fie licitate de către pietreni pe fondul unei lipse de acute de locuri de parcare, suplimentată de desființarea a sute de locuri de parcare.

La toată nebunia se adaugă și un soft gândit prea strict de către primărie, astfel încât la terminarea contractului de parcare acesta este vacantat imediat și oferit celor care au deja cereri în așteptare pe acel loc. Nu contează că cel care are locul e plecat într-o cursă, la muncă în străinătate sau răpus de vreo boală prin vreun spital. Cine nu reînnoiește locul de parcare la timp, asta e.

Locurile de parcare pe care ajung să liciteze vecinii între ei și nu de puține ori să se și certe sunt o altă poveste. Aici avem o gândire liberală conformă cu opțiunile electorale ale pietrenilor și locurile de parcare care ajung să fie licitate nu mai sunt pentru oricine, ci doar pentru cei care au mulți bani. Astfel, cel mai scump loc de parcare licitat în Piatra-Neamț a ajuns la peste 10.000 lei.

Nimic din cele de mai sus nu sunt lucruri care pot fi imputate administrației din Piatra-Neamț. Pietrenii au ales sau au lăsat pe alții să aleagă prin absență de la vot o administrație liberală, iar liberalismul nu înseamnă prețuri sociale, subvenții și pomeni, ci profit, economie de piață și cine plătește cel mai mult stă în față.

Vă reamintim să vă reînnoiți contractele pentru locurile de parcare înainte de expirare. Nu lăsați să treacă termenul. Cu ajutorul noului nostru soft de gestionare a parcărilor, acum puteți reînnoi contractul și online, fără bătăi de cap.

Dar, atenție! Softul nostru permite și altor cetățeni să depună cereri de loc de parcare în așteptare. Dacă nu vă reînnoiți la timp contractul, locul dumneavoastră de parcare poate deveni vacant și poate fi alocat altei persoane. În cazul în care există mai multe cereri pentru același loc, acesta va fi scos la licitație.

Nu ratați șansa de a vă păstra locul de parcare! Reînnoiți-vă contractul acum și bucurați-vă de liniștea că aveți unde să vă parcați mașina.

Mulțumim pentru încrederea acordată!

este informarea transmisă de Parking SA

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate