Piatra-Neamț: apel la „112” după ce s-au auzit strigăte de ajutor din apartamentul unui bloc

Prin apel la 112, la ora 11:31 pompierii au fost înștiințați despre faptul că se aud strigate de ajutor de la o persoană aflată intr-un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Aleea Ulmilor din municipiul Piatra Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț.
Cu ajutorul scării culisabile, pompierii au intrat printr-o fereastră în apartamentul situat la primul etaj și au găsit o femeie de 73 ani căzută în baie. Persoana a fost evaluată medical de către echipajul SMURD, refuzând transportul la spital
, a transmis Căpitan Irina Popa – ISU Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate