Piatra-Neamț: Femeie arestată preventiv pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție

La data de 18 mai, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au reținut pentru 24 de ore, o femeie, în vârstă de 35 de ani, din Piatra-Neamț, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

În data de 18 mai, femeia în cauză, ar fi încălcat de trei ori ordinul de protecție provizoriu, emis de polițiști, prin care i se interzicea să se apropie la mai puțin de 200 de metri de concubinul său, în vârsta de 36 de ani, aceasta revenind de trei ori la imobilul acestuia din Piatra-Neamț.

Având în vedere cele constatate, la data de 18 mai, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, iar la  data de 19 mai, aceasta a fost prezentată instanței de judecată, față de aceasta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 zile.

a transmis IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate