Piatra-Neamț: Pompierul care a salvat o întreagă familie din flăcări și i-a oferit adăpost în propria casă

Azi-noapte, în jurul orei 02:00, în municipiul Piatra Neamț pe strada Terasei, s-a produs un incendiu la o casă. O familie cu trei copii a scăpat cu viață datorită prezenței de spirit a unui vecin.

El este Ciprian, un SALVATOR care merită aprecierea noastră, a tuturor! Ciprian Manoliu este pompier la Detașamentului Piatra-Neamț, de 16 ani.

„Colegul nostru, plt. adj. șef Manoliu Ciprian, pompier și paramedic în cadrul Detașamentului Piatra-Neamț a fost omul potrivit la locul potrivit.

Ciprian, vecin cu familia la care s-a produs incendiul, a fost cel care a observat flăcările de la acoperișul casei. În timp ce se deplasa către incendiu, fără să stea pe gânduri, a sunat în dispeceratul unității și a solicitat sprijinul colegilor.

Din interiorul locuinței, Ciprian a evacuat doi adulți și trei minori. Imediat au sosit forțele de intervenție care au intervenit pentru limitarea propagării incendiului.

Proprietara, o femeie de 33 de ani, însărcinată în luna a opta, a suferit un atac de panică și ușoare intoxicații cu fum. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la UPU Piatra Neamț.

Forțele și mijloacele de intervenție alocate la locul evenimentului au acționat pentru lichidarea incendiului, care a produs importante pagube materiale și care ar fi putut provoca și pierderi de vieți omenești.

De dimineață, Ciprian și alți vecini inimoși au început să lucreze pentru îndepărtarea urmelor dezastrului provocat de incendiu. Mai mult de atât, fără să stea pe gânduri, colegul nostru a primit în casa sa membrii familiei afectate.

Astfel de colegi fac cinste armei pe care o slujesc și încă o dată ni se confirmă că pompierii și-au ales meseria cu sufletul.”, a transmis ISU Neamț.

Și pentru că a fi pompier presupune mai mult decât o meserie, Ciprian împreună cu colegii săi s-au mobilizat și, începând de astăzi, au început să strângă bani și lucruri necesare pentru reconstrucția casei.

Tot astăzi, o primă echipă a început lucrările de îndepărtare a obiectelor afectate de incendiu, iar de luni, salvatorii vor dona sânge pentru a o ajuta pe tânăra mamă, care se află acum în grija medicilor, la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.

Felicitări!

Detalii despre caz, mai jos:

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate