Pieton accidentat în parcarea unui supermarket din Neamț
La data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 08:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, în parcarea unui supermarket, de pe artera ocolitoare, din municipiul Roman, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce o femeie de 49 de ani, din Roman conducea un autovehicul în parcarea unui supermarket, ar fi surprins și accidentat un bărbat de 36 de ani, din Horia, ce se deplasa în calitate de pieton, rezultând rănirea acestuia.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: IPJ Neamț
Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt