PNL Neamț atacă agresiv echipa premierului Nicolae Ciucă

Într-un comunicat de presă, PNL Neamț atacă direct și clar prefectul județului care este reprezentantul guvernului și al domnului prim-ministru Ciucă în Neamț, spunând că își bate joc și manifestă lipsă de respect faţă de oamenii din localitățile din jurul podului de la Luțca care s-a prăbușit.

În acest comunicat, reprezentantul guvernului Ciucă este acuzat și că ar fi refuzat sprijinul oferit de Ministerul Apărării Naționale de a construi un pod temporar lucru absolut fals.

Am verificat aceste acuzații ale PNL Neamț la adresa reprezentantului guvernului în județ și nu se confirmă. Instituția Prefectului Neamț nu a avut nici un fel de corespondență prin care să refuze nimic, niciodată, de la Ministerul Apărării Naționale.

Acest atac direct la reprezentantul lui Ciucă în Neamț vine după ce guvernul Ciucă l-a destituit din funcția de prefect al județului Neamț pe actualul președinte al PNL Neamț, cel care se pare că este acum și autorul atacului la adresa noului reprezentant al guvernului Ciucă în județ.

Nu este prima oară când PNL Neamț aduce acuzații grave reprezentantului guvernului Ciucă la Neamț, semn că în PNL Neamț sunt nemulțumiri serioase la adresa echipei propriului lor șef, Nicolae Ciucă, dar asta nu miră deloc. Liberalii nemțeni de fiecare dată s-au plictisit de propriul șef de la București și cum a apărut o variantă nouă la conducerea PNL au susținut-o.

I.R.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate