Polițiștii au făcut ravagii printre șoferi: 110 permise reținute și peste 1000 de amenzi

În perioada 30 mai – 5 iunie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 1.040 de sancțiuni contravenționale, 969 conform prevederilor O.U.G. 195/2002, dintre care 352 de sancțiuni pentru depășirea vitezei maxime legale admise, 17 sancțiuni pentru neacordarea de prioritate pietonilor, 5 sancțiuni pentru nerespectarea legalității transportului rutier de persoane, 4 sancțiuni pentru neacordarea priorității vehiculelor, 3 pentru conducere agresivă și 14 sancțiuni pentru abateri săvârșite de către pietoni.

Alte 51 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri săvârșite de bicicliști, 20 de sancțiuni pentru opriri neregulamentare, 25 de sancțiuni pentru conducerea sub influența alcoolului, 15 pentru nesemnalizarea schimbării direcției de mers, 27 pentru folosirea telefoanelor mobile de către conducătorii de autovehicule pe timpul deplasării pe drumurile publice și 436 pentru alte abateri de la normele rutiere.

Au fost reținute 110 permise de conducere, dintre care 39 pentru depășirea vitezei maxime legale admise,  25 pentru conducerea sub influența alcoolului, 4 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 17 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 3 pentru conducere agresivă, iar 22 de permise de conducere au fost reținute pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute și 56 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii au constatat 19 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care una pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, 6 pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 12 pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precum și 13 de infracțiuni de altă natură.

Vezi mai multe știri pe Stiri Roman

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate