Polițiștii nemțeni, la datorie de Florii și de Paștele Catolic

Polițiștii vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână, pentru ca Sărbătoarea Floriilor  și Paștele Catolic să fie sărbătorite în siguranță.

Aproximativ 200 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, în special în apropierea lăcașurilor de cult unde vor fi organizate manifestări religioase și în locurile unde se vor desfășura manifestări publice circumscrise acestor sărbători.

Printre prioritățile polițiștilor se numără prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniştea comunității, dar şi intervenția rapidă, la nevoie sau când sunt  sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Pentru menținerea ordinii și siguranței publice, în această perioadă au fost organizate 50 de patrule de siguranţă publică.

În fiecare zi, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele drumuri naționale, pentru prevenirea accidentelor grave și fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcașurilor de cult și a stațiunilor turistice.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație grave și menținerea unei atitudinii prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa cu 6 aparate radar în județul Neamț.

Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt în dispozitiv și colegi de la alte structuri – transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pentru a vă bucura în linişte de sărbători, poliţiştii vă recomandă:

În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!

Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!

Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!

În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portofelul chiar în acel moment!

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Recomandări pentru conducătorii auto:

Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

SĂRBĂTORI FERICITE ȘI WEEKEND LINIȘTIT!

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate