Prefectul Adrian Niță, îndemn către comunitate: Anul acesta să renunțăm la artificii și petarde pentru sărbători mai liniștite și mai sigure

Prefectul de Neamț, Adrian Niță, a transmis în această seară un îndemn către cetățeni și autoritățile locale să înțeleagă efectele negative ale produselor pirotehnice de sărbători și să aleagă o altă modalitate de distracție, mai inofensivă.

În pragul sărbătorilor de iarnă, doresc să aduc în atenția dumneavoastră un subiect sensibil și important: folosirea artificiilor și a petardelor. Ne bucurăm împreună de magia acestor momente, dar nu putem ignora impactul pe care produsele pirotehnice îl au asupra celor din comunitate.

Conform art. 34 alin. (3) din Legea nr. 126/1995, utilizarea materiilor explozive în scop de divertisment necesită autorizații specifice. Mai mult decât atât, zgomotul și exploziile create de acestea pot fi nu doar deranjante, dar și periculoase pentru siguranța și sănătatea noastră și a celorlalți.

De aceea, am solicitat tuturor primăriilor din județ să ia în considerare descurajarea comercializării produselor pirotehnice pe raza lor teritorială. Această măsură este un pas important pentru a asigura liniștea și siguranța comunităților noastre, inclusiv a celor mai vulnerabili membri, animalele noastre de companie și cele comunitare.

Animalele sunt extrem de sensibile la zgomotele puternice, iar anxietatea și traumele provocate de petarde și artificii pot avea efecte de lungă durată asupra lor. În acest an, vă îndemn să alegeți alte modalități de a sărbători, modalități care să nu perturbe liniștea și să pună în pericol sănătatea celorlalți!

Să arătăm respect și grijă față de toate ființele care ne înconjoară și să ne bucurăm de sărbători într-un mod pașnic și armonios!

este mesajul transmis de prefectul Adrian Niță

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate