Prefectul Adrian Niță, vizită de recunoștință la un veteran de război din comuna Alexandru cel Bun

Prefectul de Neamț a vizitat astăzi, 28 aprilie, un veteran de război la el acasă. Adrian Niță a fost la Alexandru cel Bun, unde trăiește domnul Victor Crușitu, nemțeanul care a luptat în al Doilea Război Mondial și care în luna august va împlini 100 de ani!

La o întâlnire cu un astfel de OM, nu te poți decât bucura și minuna! Pentru ceea ce reprezintă pentru țară i-am oferit domnului Victor Crușitu o diplomă de recunoștință, semnată de Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale.

Domnule Crușitu, să vă țină Dumnezeu sănătos și în putere! Suntem mândri de dumneavoastră! Primiți, prin mine, din partea nemțenilor, mulțumiri și felicitări pentru tot curajul de care ați dat dovadă pe câmpul de luptă și pentru dragostea de țară care vă caracterizează!

Respect și prețuire!

Neuitare camarazilor pe care i-ați pierdut în timpul luptelor pentru apărarea gliei strămoșești și celor care s-au întors acasă, dar nu mai sunt printre noi!

a declarat prefectul de Neamț, Adrian Niță

Potrivit MApN, anul acesta campania „Recunoștință veteranilor de război“ se desfășoară în perioada 20 – 29 aprilie și include acțiuni de distribuire a unor pachete cadou pentru cei 1.096 veterani și veterane de război și cele 24 de văduve de război de pe teritoriul României și pentru trei veterani de război din Republica Moldova, precum și alte activități de cinstire a memoriei celor care și-au pierdut viața pe timpul celei mai mari conflagrații mondiale și a supraviețuitorilor acesteia, veteranii de război.

În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morți, dispăruți, prizonieri, răniți și invalizi (circa 92.000 decedați). Armata Română a continuat lupta și după eliberarea teritoriului românesc, contribuind semnificativ și la eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei. În total efortul de război a implicat dislocarea pe front a unui număr de 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă.

Ziua Veteranilor de Război se sărbătoreşte, în fiecare an, la 29 aprilie și a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate