Pregătiri pentru iarnă în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ

Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ s-au întrunit în ședință, în cursul zilei de astăzi, 23 septembrie, și au aprobat măsurile necesare monitorizării şi gestionării situaţiilor de urgență specifice sezonului rece, în iarna 2022-2023.

Măsurile adoptate privesc diminuarea potențialelor efecte negative ale fenomenului de zăpor pe râul Bistrița, colaborarea pentru gestionarea situațiilor de urgență produse ca urmare a înzăpezirii drumurilor naționale și de interes local, precum și ca urmare a fenomenului de ger, prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost și a celor care locuiesc în spații neîncălzite.

Primarii tuturor unităților administrativ teritoriale trebuie să asigure spații pentru cazarea temporară a persoanelor care rămân blocate pe teritoriul administrativ al acestora, ca urmare a înzăpezirii căilor rutiere, începând cu data de 1 octombrie 2022. Tot primarii, în colaborare cu S.C. DELGAZ GRID S.A. – Centrul Operațiuni Rețea Electricitate Neamț, răspund de toaletarea coronamentului arborilor de pe domeniul public, situați pe traseele rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice, în vederea asigurării zonei de protecție, până în data de 15 octombrie.

Între 1 și 15 noiembrie, o comisie numită prin ordin al prefectului se va deplasa în bazele de deszăpezire ale Secției de Drumuri Naționale Piatra-Neamț și ale operatorilor economici care execută deszăpezirea drumurilor județene, pentru verificarea stocurilor de materiale antiderapante, utilajelor, echipamentelor și mijloacelor specifice pentru prevenirea și combaterea poleiului și a înzăpezirii drumurilor, precum și pentru deszăpezirea acestora.

Directorii unităților de învățământ vor lua măsura suspendării cursurilor în școli, pe baza prognozelor meteo şi a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, cu consultarea primarilor şi informarea Inspectoratului Școlar al Județului Neamț și Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava“ al județului Neamț, cu cel puțin 12 ore înainte de începerea cursurilor, interval în care vor fi anunțați despre aceasta elevii și cadrele didactice.

Inspectoratul de Poliție al județului Neamț va acționa pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere pe sectoarele de drum afectate de fenomene meteorologice, prin intensificarea patrulărilor, constituirea de filtre, în zonele care pot deveni periculoase din punct de vedere al siguranței și fluenței traficului rutier (pante, rampe, debleuri și curbe deosebit de periculoase etc.), verificarea dotării mijloacelor de transport cu anvelope de iarnă, respectiv sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regulile privind circulația în condiții specifice sezonului rece.

Serviciul de Ambulanță va lua măsuri pentru transportarea, din timp, la unitățile sanitare din teritoriu și internarea acestora la secțiile de specialitate, a pacienților dializați și a femeilor însărcinate care, din cauza fenomenelor meteorologice, riscă să rămână blocați în zonele izolate.

Pe întreaga perioadă a avertizărilor meteorologice cod portocaliu şi cod roşu se va asigura serviciul de permanență în primăriile vizate și va fi atenționată populația din zonele vulnerabile.

Comitetele Locale pentru Situații de Urgență Poiana Teiului, Farcașa și Borca, în vederea diminuării potențialelor efecte negative ale zăporului pe râul Bistrița, vor asigura permanența la nivelul primăriilor pe perioada manifestării fenomenului.

„Suntem în prag de instalare a sezonului rece și este necesară luarea măsurilor pe care să le aplicăm pentru ca efectele fenomenelor meteo periculoase specifice iernii să fie cât mai mici la nivelul județului Neamț. Este motivul pentru care i-am convocat pe membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Un set de măsuri din regulamentul aprobat astăzi vizează zăporul, podul de gheață care se formează pe Bistrița, altul – prevenirea deceselor prin hipotermie a persoanelor fără adăpost și a celor din spații neîncălzite.

Am stabilit modul în care vor fi supravegheate căile de circulație din județ și rețelele de utilități în perioada cu zăpadă și viscol, cum se vor modifica programele școlare în unitățile de învățământ în cazuri speciale, am stabilit și asigurarea serviciilor de permanență în primării în perioada de cod roșu și portocaliu.

De asemenea, am stabilit cum vor interveni cei din Poliție, Salvare, DELGAZ, cum se vor executa intervențiile pentru deszăpezire, etc. Iarna e lungă, probleme sunt multe, important este să fim pregătiți pentru soluționarea loc în cel mai scurt timp și să fie cât mai puțin posibil afectată populația.

În zilele următoare, toți primarii din județ vor convoca membrii comitetelor locale pentru situații de urgență și vor adapta conținutul regulamentului adoptat de către CJSU la specificul unităților administrativ-teritoriale pe care le conduc“, a declarat Vasile-Adrian Niță, prefectul județului Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate