Primăria și Consiliul Județean nu au putut să se abțină nici la acest Târg de Crăciun

Deși, în teorie, primăria și consiliul județean și-au dat mâna pentru a organiza Târgul de Crăciun, în realitate, înainte de deschidere, au comis gafe, așa cum se poartă pe la noi.

În primul rând, municipalitatea a scăpat pe surse, înainte de anunțul oficial, programul Târgului de Crăciun unei persoane favorizate de factorul politic de la primărie. Această persoană a distribuit programul pe internet, dar fără să menționeze Consiliul Județean, prezentând doar primăria ca fiind organizatorul evenimentului. Desigur, nimeni de la primărie nu va recunoaște acest lucru, dar nici nu se va dezice de informația care prezenta organizatorii, fără să includă și Consiliul Județean.

Pe de altă parte, Consiliul Județean a căzut în capcană și s-a supărat, emițând un comunicat în care se autoproclama ca fiind principalul organizator, deși în realitate nu e chiar așa.

Astfel, primăria, prin neasumarea responsabilității, și Consiliul Județean, prin reacția sa contrară și grăbită, au reușit să se facă de râs înainte de începerea Târgului de Crăciun, ambele instituții căzând în capcana celui care are interese în a crea permanent conflicte între ele.

Cunoscând ”modul de operare” al primăriei, presupunem că aceasta nu a dat informația pe surse cu intenția de a exclude Consiliul Județean, dar s-a lăsat antrenată în această chestie, fără a se delimita de informație, iar pe partea cealaltă, cineva de la Consiliul Județean a mușcat cu sete din momeală și a reacționat.

Este păcat că nici în perioada sărbătorilor de iarnă cele două instituții nu se pot abține și este rușinos că ambele instituții, care sunt conduse de oameni cu școală, au căzut în capcană, deși nu credem că nici primăria, nici Consiliul Județean își doreau acest debut penibil al Târgului de Crăciun.

I.R.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate