Primăria trebuie să facă în 2 ani ceea ce trebuia făcut în 4 ani. Cofinanțare record din bugetul local la proiectele cu fonduri europene (VIDEO)

Lucrările care se execută pe culoarele de mobilitate urbană trebuie să fie gata până în decembrie 2023 și sunt finanțate cu fonduri europene. Deși contractul a fost semnat în mandatul anterior, din cauza pandemiei și a amânării începerii lucrărilor, timpul rămas pentru implementare este foarte scurt. Cofinanțarea pe aceste proiecte din bugetul local a ajuns la cota record de 39%, adică plătim aproape jumătate din lucrări din buzunarul nostru, al pietrenilor.

Dacă aceste termene nu se respectă, cofinanțarea va crește, deoarece UE nu va deconta lucrările ieșite din termenul limită. Primarul Andrei Carabelea a explicat dificultățile cu care s-a confruntat încă din momentul preluării mandatului.

„Știți prea bine în ce moment și cu ce riscuri am preluat aceste proiecte. E vorba despre 7 proiecte de mobilitate: 3 coridoare plus proiectul de piste pentru bicicliști cu sistemul de bike sharing, proiectul cu stațiile de așteptare și proiectul de trafic management. Aceste 7 proiecte au venit la pachet.

Eu trebuie să explic foarte clar oamenilor de ce nu a fost pentru mine o opțiune să renunț la aceste proiecte. Finanțările europene vin pe programe financiare. Tocmai s-a încheiat exercițiul financiar 2014-2020 pe care au fost obținuți 140 de milioane de lei, bani contractați de administrația precedentă pe aceste proiecte pe care au pornit cu niște cereri de finanțare care nu erau foarte bine fundamentate în spate. Nu învinovățesc pe nimeni, așa se scriau proiectele atunci. Acum sistemul este diferit și avem șansa să facem o proiectare temeinică în așa fel încât când ajungem să solicităm finanțare să știm precis pentru ce elemente, ce cantități, ce rezultat final solicităm finanțarea respectivă.

Critica mea este că de la momentul semnării contractului și până când am preluat mandatul au trecut aproape 2 ani timp în care nu s-a realizat nimic pe aceste proiecte. Eu am avut doar jumătate din timp la dispoziție pentru implementarea proiectelor. În doi ani nu poți implementa eficient proiecte pe care trebuie să le faci în 4 ani. Asta este realitatea. Am preluat niște proiecte unde nu s-au derulat graficele de activități așa cum ar fi trebuit dintr-o lipsă de interes pentru a duce proiectele la bun sfârșit. Nu au fost solicitate intervenții din partea operatorilor de utilități. Facem aceste proiecte, dar nu am pregătit rezolvarea problemei din subteran. Cum putem să facem o lucrare sustenabilă dacă nu rezolvăm utilitățile? Asta a blocat foarte multe lucruri.

0.3%, acesta era gradul de rezolvare pe proiecte. Practic, din 140 de milioane de lei noi am absorbit 0.3%. Dacă am fi zis stop proiectelor atunci, acei 0.3% municipiul Piatra-Neamț i-ar fi dat înapoi și, evident, n-ar mai fi obținut acești bani. Asta ar fi însemnat ca Piatra-Neamț să fie banat de la următoarele programe de finanțare. Cine ar fi putut să zică nu dezvoltării orașului? Eu nu am putut face asta. Am decis să nu îmi încalc angajamentul asumat public. Din prima zi până astăzi am abordat operatorii de utilități pentru ca proiectele să fie duse la bun sfârșit cu rezolvarea problemelor din subteran. Este cea mai mare investiție în rețeaua de apă-canal în Piatra-Neamț din ultimii 60 de ani.”

În privința unei posibile depășiri a termenelor stabilite în graficul de finanțare, primarul Andrei Carabelea se declară optimist și consideră că pot fi încheiate lucrările până în decembrie 2023. Chiar și în cel mai rău scenariu, cofinanțarea ar crește cu 2-3%, mai spune primarul. Pot apărea situații neprevăzute în anumite puncte la rețelele de utilități, element care ar prelungi termenul de finalizare.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate