Primarul Vasilica Crețu, punct de vedere despre cele mai recente probleme din Dobreni (VIDEO)

Un conflict mocnește de ceva timp în comuna Dobreni, iar personajul negativ spre care s-a tot arătat cu degetul este primarul Vasilica Crețu. Totul a pornit de la faptul că o afacere foarte apreciată de turiști în județul Neamț, și nu numai, din comuna Dobreni a reclamat faptul că primăria refuză să acorde o autorizație de funcționare, lucru care la prima vedere este scandalos. Acest fapt a condus inclusiv la un protest organizat în comună și la multe acuzații în spațiul public. Majoritatea celor care au urmărit discuțiile de pe rețelele de socializare și din mass-media știu despre ce este vorba, însă ceea ce am observat este faptul că a lipsit punctul de vedere al personajului negativ, respectiv Vasilica Crețu.

Pentru a înțelege ce s-a întâmplat la primărie cu această autorizație de funcționare și de ce a devenit Vasilica Crețu omul negru, cerându-i-se demisia, i-am oferit ocazia să explice în propriile cuvinte situația.

Pe scurt, Vasilica Crețu a explicat faptul că autorizația de funcționare nu a mai putut fi acordată în 2023, deoarece persoana care a solicitat autorizația nu mai este proprietarul imobilelor respective în urma unui act de donație din 2022, iar noul proprietar nu a făcut nicio solicitare în acest sens la primărie. Situația poate fi rezolvată dacă proprietarul actual va intabula proprietățile și va cere Consiliului Județean intrarea în legalitate prin certificat de urbanism și autorizație de construcție. De la începutul acestui an certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție pentru zona Dobreni se eliberează de serviciul urbanism al Consiliului Județean Neamț.

Cel mai probabil, conflictul se va soluționa fie pe cale legală, fie la vot, în 2024, mai ales că PNL are un candidat proaspăt anunțat, iar decizia stă în mâinile cetățenilor din Dobreni.

Pentru mai multe informații urmăriți materialul video:

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate