Prin hotărâre de Consiliu Județean, elevii de la școlile nr. 5 și 8 din Piatra-Neamț vor putea învăța în clădirea de la Școlile Normale

Astăzi, 10 februarie, a avut o ședință extraordinară a Consiliului Județean Neamț în cadrul căreia au fost aprobate trei proiecte extrem de importante.

Unul vizează darea în folosință gratuită către Primăria Piatra-Neamț a clădirii de la Școlile Normale, pe care o deține Consiliul Județean, pentru a fi mutați în incinta ei elevii de la școlile nr. 5 și 8 din oraș, pe perioada cât aceste două unități sunt supuse unui proiect de modernizare. Documentele aferente hotărârii de Consiliu Județean pot fi citite aici – click.

Mă bucur că am găsit această soluție, de a fi mutați copiii în vecinătatea școlilor la care sunt arondați și nu va fi nevoie să străbată distanțe mari, pentru a ajunge la cursuri, pe perioada cât se va face reabilitarea celor două unități de învățământ.

a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

Reamintim că decizia a fost luată de către președintele Ionel Arsene, ca urmare a reacțiilor părinților elevilor care ar fi trebuit relocați pentru cursuri într-un alt cartier, la propunerea conducerii Primăriei Piatra-Neamț.

Mai mulți părinți, îngrijorați când au auzit că trebuie să își mute copiii prin cartierul Speranța, pentru a putea participa la cursuri, pentru că în sălile de clasă în care învață în prezent urmează a se face lucrări de reparații, mi-au scris și m-au căutat personal, cerându-mi ajutorul. Nu puteam sta indiferent față de această situație și am identificat un spațiu propice derulării actului educațional, în clădirea de la Școlile Normale, pe strada Gavril Galinescu.”, a precizat Ionel Arsene.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate