Prins la vânătoare de trufe negre în Pipirig, amendat cu 2000 lei

Sâmbătă, 24 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Politie Rurală Târgu-Neamț împreună cu specialiști din cadrul Ocolului Silvic Pipirig au acționat pe linia protejării fondului forestier național.

Astfel, polițiștii au depistat în fondul forestier de pe raza Ocolului Silvic Pipirig, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Valea Ursului, în timp ce se afla la recoltat de trufe negre, fără a deține autorizație.

Asupra acestuia a fost găsită cantitatea de 1.160 de grame  de trufe negre, care a fost confiscată de polițiști și predată specialiștilor din cadrul Ocolului Silvic Pipirig.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 R. privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Targu Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate