Punte între generații: ziua internațională a persoanelor vârstnice, sărbătorită mai devreme alături de polițiștii din Neamț (GALERIE FOTO)

Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită la data de 1 octombrie. În acest an, polițiștii din Neamț au ales să marcheze această zi un pic mai devreme, pentru a da răgaz celor mai tineri să îi viziteze, să îi asculte.

Așadar, polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, alături de cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au celebrat persoanele vârstnice ascultându-le problemele și oferindu-le sfaturi. În egală măsură, polițiștii s-au bucurat de povețele acestora.

Și, pentru ca sfaturile lor să ajungă la câți mai mulți tineri, fotografiile realizate de polițiști devin o punte între generații.  Ele poartă mesajele pe care bunicii ar dori să le transmită tuturor nepoții.

​Mulțumim Fundației Împreună pentru Solidaritate Socială, care ne-a sprijinit în realizarea acestui demers!

Persoanele vârstnice rămân un grup vulnerabil în ceea ce privește victimizarea, din punct de vedere infracțional. Nu ne referim doar la vulnerabilitate fizică ci și la cea psiho-socială. Grija pe care le-o poartă celor din jur îi face, uneori, să uite de precauții.

Polițiștii au venit cu exemple, în care persoane vârstnice au fost păgubite cu sume mari de bani, economii de-o viață, de către  infractori ce  bat la porţile oamenilor sub diverse pretexte, precum:

– vânzători ambulanţi ce oferă diverse bunuri spre vânzare;

-cumpărători care solicită achiziţionarea unor produse obţinute în gospodăria proprie precum băuturi alcoolice, nuci, lapte, brânzeturi, ouă etc.

-pretinși reprezentanţi ai unor instituţii publice ce oferă diverse servicii,  informaţii sau ajutoare;

-persoane care solicită schimbarea unei bancnote de valoare mare în bancnote cu valoare mai mică;

-alte pretexte menite a facilita interacţiunea cu potenţiala victima şi comiterea infracţiunii;

Nu primiţi persoane străine în curtea sau locuinţa dvs. Este de preferat ca acestea să aştepte la poartă sau la uşă, timp în care acestea să fie încuiate.

Nu daţi informaţii legate de sumele de bani pe care le deţineţi, bijuterii, conturi sau depozite bancare, mai ales când aceste solicitări vă sunt adresate prin telefon, indiferent de persoanele care pretind a cere aceste informaţii!

Nu primiţi bancnote, în lei sau valută, dacă nu aveţi posibilitatea de a le verifica autenticitatea.

Nu vă lăsaţi păcăliţi să schimbaţi bancnote de valori mari. Acestea pot fi falsificate sau cei care vă cer să le schimbaţi urmăresc să observe unde sunt ţinuţi banii!

Refuzaţi orice dialog cu persoane suspecte şi anunţaţi la 112 orice tentativă de fraudă!

Sursa/Imagini: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate