Regal de dans sportiv: Cupa României și Romanian Dance Festival, în acest weekend la Piatra-Neamț

Dansul sportiv revine în județul Neamț și în Perla Moldovei, în municipiul Piatra-Neamț.

Sportul ridicat la nivel de artă prin dans își va etala pe ringul Sălii Polivalente din Piatra-Neamț talentele din peste 50 de cluburi de dans sportiv din țară și din străinatate.

În cadrul a trei zile de concurs, pe 7, 8 și pe 9 octombrie, se vor desfășura CUPA ROMÂNIEI și competiția ROMANIAN DANCE FESTIVAL – ediția a IV-a, concursuri organizate de Clubul Sportiv RAY’S DANCE din Piatra-Neamț și Dance Energy sub egida Federației Române de Dans Sportiv și a Ministerului Sportului, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al municipiului Piatra-Neamț și Consiliul Județean Neamț.”, transmit organizatorii.

În cele două zile de concurs, pe 8 și 9 octombrie, se vor desfășura CUPA ROMÂNIEI și competiția ROMANIAN DANCE FESTIVAL – ediția a IV-a. Sunt așteptați să se înscrie la linia de start în jur de 500 de sportivi, care practică dansul sportiv în orașe ca București, Oradea, Timișoara, Baia Mare, Satu Mare, Brăila, Bacău, Reșița, Iași, Suceava, Brașov precum și în Republica Moldova.

Vor participa în cadrul Cupei României sportivi începând cu vârsta de 6 ani și până la 60+.

Romanian Dance Festival ediția a IV-a va debuta cu tinerele talente în vârstă de 4 ani și va continua cu prestațiile sportivilor până la categoria 16-35 ani.

Aceste competiții vor avea că avanpremieră un concurs de formații, Ray’s Dance Fest, care se va organiza în data de 7 octombrie, începând cu ora 16:00.

În zilele de sâmbătă și duminică programul competițional se va desfășura începând cu ora 8.30.
Sâmbătă seară, în cadrul Galelor de deschidere a Cupei României, tinerii din Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale LUCEAFĂRUL Neamț, vor prezența un program artistic, în calitate de invitați speciali.

Conferință de presă:

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate